Gutuia si cele 100 proprietati, medicina naturista

 

Este un excelent antiinflamator
Fructul este foarte apreciat pentru proprietăţile antiinflamatoare, astringente, analgezice, emoliente, digestive, tonice şi expectorante. Iar lista poate continua, pentru că specialiştii atribuie acestui fruct o sută de proprietăţi.
Gutuia este benefică şi pentru stimularea poftei de mâncare. De aceea, pentru copiii anemici şi pentru cei mofturoşi la mâncare, fructul dulce-acrişor este un remediu foarte bun. Gutuile pot fi consumate ca atare sau, în cazul celor care nu apreciază gustul acestor fructe, se pot adăuga în diferite feluri de mâncare.
Sub formă de salată (gutui cu mere, morcov şi cu miere) se recomandă la micul dejun în colopatiile cronice şi în problemele hepato-biliare. În cazul hepatitelor cronice, se pot face „cure” de gutui în perioada toamnei. Acestea pot fi consumate coapte, sub formă de suc proaspăt sau de compot.
De asemenea, pentru combaterea lipsei poftei de mancare, a slabiciunii de dupa o boala grea, bolnavului i se recomanda sa manance, o data pe zi, cate o jumatate de gutuie proaspata (poate fi consumata si cu miere).
Un leac excelent pentru ficat si afectiunile digestive. In cazul afectiunilor tubului gastro-intestinal si ale ficatului, in caz de diaree si hemoragie intestinala, se spala 2-3 gutui se taie marunt si i se dau bolnavului sa le manance in2-3 doze. Cand afectiunile ficatului sunt insotite de varsaturi, se fierb 2 gutui curatate de coaja si seminte, se face piure si se mananca. Ca mijloc diuretic, se foloseste sucul de gutuie (50 ml la fiecare administrare). In caz de colita, 20 g de seminte de gutuie se fierb in 200 ml de apa, la foc mic, pana lichidul scade la jumatate, apoi se raceste, se strecoara printr-un tifon si se bea in doua doze, avand efecte calmante deosebite. Persoanele predispuse la constipatie nu trebuie sa consume gutuie proaspata. Pentru indepartarea mirosului urat al gurii, dupa masa, timp de 1-2 minute, se mesteca incet gutuie proaspata. Poate fi folosită şi în igiena orală. Cu pulpa fructului se freacă dinţii, în locul periuţei. Apoi, se clăteşte gura cu suc de gutuie. De asemenea, gargara cu suc de gutuie ajută în tratamentul unor afecţiuni bucale, cum sunt aftele, gingivitele şi ulcerul bucal.
Remedii pentru tratrea afectiunilor respiratorii.  Ca mijloc expectorant si calmant in caz de angina, traheita, bronsita, in stadiul incipient al tuberculozei, se fierb 100 g de seminte de gutuie in 300 ml de apa, pana cand lichidul scade la jumatate, apoi se strecoara si se iau, de 3-4 ori/zi, cate 2 linguri de decoct. In cazul tusei si al anginei, se da o gutuie pe razatoare, se acopera cu 200 ml de apa fierbinte si se lasa la infuzat. Dupa o ora, se bea infuzia sau se face gargara cu ea. Pentru eliberarea cailor respiratorii si ca mijloc expectorant, se curata de seminte gutuile, se taieian jumatati, se pune in mijlocul lor putina grasime animala sau miere si unt, se pune intr-un vas putina apa, apoi se pun gutuile si se fierb la foc mic 15-20 de minute; i se dau bolnavului cate 1-2 jumatati, pe stomacul gol. In cazul expectoratiilor cu sange, se fierb gutui uscate si, inainte de fiecare masa, se bea cate un pahar de decoct caldut din gutuile uscate. In cazul astmului bronsic, se spala bine 2-3 gutui, se trec prin storcatorul de fructe, iar sucul proaspat stors i se da bolnavului.
Gutui proaspete impotriva intoxicatiilor medicamentoase. In cazul muscaturilor de insecte, se pune pe rana o bucata de panza inmuiata in suc de gutuie; compresa inlatura otrava si contribuie la vindecarea rapida a ranii.
In cazul intoxicatiilor alimentare, cu alcool sau medicamente , pentru eliminarea toxinelor din organism, sunt recomandate gutuile proaspete (din soiuri acrisoare) sau consumarea a 2-3 pahare de ceai verde cu dulceata de gutui.
Antiinflamatoare si dezinfectante pentru piele si ochi. In cazul arsurilor si ranilor cu puroi, se folosesc pentru comprese decoct din seminte de gutuie sau tinctura din seminte (in proportia 1:20); tinctura are proprietati calmante si dezinfectante. In cazul pielii inflamate, al cosurilor, in fiecare dimineata si seara se spala fata cu o infuzie de seminte de gutuie sau cu o jumatate de gutuie proaspata. In cazurile de conjunctivita, blefarita se pregateste un decoct din seminte de gutuie (in proportie de 1:10), se lasa sa se raceasca, apoi se pun comprese pe ochi, timp de 3-5 minute, ca mijloc antiinflamator.
Gutuile elimina plutoniul din organism. In cazul radiatiilor, pentru eliminarea din organism cat mai repede a plutoniului, este foarte important sa va folositi de fierul din gutuie, care este foarte usor asimilabil: gutuile se dau pe razatoare, se amesteca cu zahar (in proportia 1:2) sau miere de albine si se pun la foc mic pana se dizolva zaharul; se ia de 3 ori/zi cate o lingura.
In hipertensiunea arteriala, se pun la macerat frunze proaspete sau uscate de gutuie in alcool alimentar (100 g frunze la 20 ml alcool); se iau de 2 ori/zi cate 20-30 de picaturi. Celor care sufera de afectiuni ale sistemului cardiovascular si excretor li se recomanda consumarea gutuilor crude, ca mijloc diuretic. In cistita, este indicat sucul de gutuie (50-100 ml/zi) ca mijloc diuretic si dezinfectant. Hemoragiile uterine pot fi ameliorate luand cate un pahar de decoct de gutui uscate, de 2-3 ori/zi. In caz de depresie, dupa fiecare masa se consuma cate o jumatate de gutuie oparita in miere fierbinte sau cate o lingura de dulceata de gutui. De asemenea, 1-2 fructe se pun pe masa in camera unde doarme bolnavul. Substantele eterice care se gasesc in gutuie au proprietati antidepresive.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: